În județul Vâlcea a fost sesizat primul incident la alegerile parlamentare, potrivit Mediafax. Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a făcut scandal, pentru că i s-a interzis accesul intre în secția de votare fără mască de protecție.
În momentul în care i-a fost atrasă atenția să poarte masca, fiindu-i oferită una, bărbatul a refuzat și a început să fie recalcitrant tulburând ordinea și liniștea publică prin strigăte și gălăgie.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției unde a fost sancționat contravențional cu o amendă de 3.500 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și nerespectarea măsurilor sanitare de protecție individuală.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat, duminică, 5.231 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore și 134 de decese, în România. Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă, a ajuns la 1.289 de persoane.
Până duminică, 6 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 513.576 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 405.612 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.231 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.137 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 12.320 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 05.12.2020 (10:00) – 06.12.2020 (10:00) au fost raportate 134 de decese (89 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Poliția Capitalei informează că a mobilizat un număr semnificativ de angajați pentru alegerile parlamentare. Astfel, în București vor asigura buna desfășurare a întregului proces electoral aproximativ 3.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi alte forţe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, DGPMB arată că au fost verificaţi conducătorii auto care au transportat buletinele de vot. Șoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest şi au fost verificate documentele autovehiculelor utilizate, nefiind înregistrate incidente.